Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat la Federația PUBLISIND și membru al Blocului Național Sindical, solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptarea de urgență a măsurilor necesare pentru soluționarea problemelor financiare care afectează personalul auxiliar de specialitate, conex și contractual din instanțele judecătorești, precum și din parchetele de pe lângă acestea.
Drepturi salariale restante pentru 2023: deși sumele aferente tranșei din 2023 au devenit exigibile, acestea nu au fost achitate până în prezent.
Incertitudini pentru 2024: nu există garanții clare privind alocarea fondurilor necesare pentru tranșele din 2024, deși acestea sunt prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive și recunoscute de legislația în vigoare.
România, ca membru al Consiliului Europei, este obligată să respecte hotărârile judecătorești definitive, în conformitate cu articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Nerespectarea acestora reprezintă o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil, atrăgând răspunderea statului român, după cum a confirmat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazuri precum Hornsby vs. Grecia.
Consecințele neîndeplinirii obligațiilor vor conduce la:
Executări silite: începând cu 2025, pot fi inițiate executări silite pentru recuperarea drepturilor salariale restante, ceea ce va afecta bugetul instituțiilor judiciare și imaginea publică.
Proteste și nemulțumiri: nerespectarea obligațiilor salariale poate genera proteste similare celor de la sfârșitul anului 2023 și începutul anului 2024.
Afectarea independenței justiției: instabilitatea financiară a personalului din justiție pune în pericol principiul independenței justiției.
Solicitările SNGJ Dicasterial sunt următoarele:
1. Alocarea fondurilor necesare pentru:
– achitarea tranșei restante pentru 2023;
– asigurarea tranșelor exigibile pentru 2024.
2. Intervenție directă pe lângă Guvern:
– solicitare urgentă către Guvernul României pentru alocarea fondurilor necesare.
Refuzul sau întârzierea adoptării acestor măsuri va duce la o escaladare a reacțiilor publice și sindicale, punând în pericol funcționarea instanțelor judecătorești.
Reamintim că, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile europene, inclusiv deciziile CEDO, au prioritate față de legislația internă care împiedică aplicarea acestora.
Sperăm ca această solicitare să fie tratată cu maximă seriozitate, iar măsurile necesare să fie comunicate în cel mai scurt timp.
Adresa nr. 267-SNGJ-28.11.2024
*IDentitate profesională!
Echipa SNGJ Dicasterial