Vreau card de membru!

S-a decis: unificarea mișcării sindicale a grefierilor

În cadrul ședinței Adunării generale a SNGJ Dicasterial, ce a avut loc la Brașov, în perioada 1-3 februarie 2019, unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a fost unificarea mișcării sindicale și identificarea unor direcții comune de urmat pentru aducerea la îndeplinire a scopului pentru care au fost constituite organizațiile sindicale la nivelul profesiei.

În acest context, au fost invitate să participe la întâlnire mai multe organizații sindicale constituite la nivelul profesiei:

Sindicatul SindJust Bihor

Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba

Sindicatul Dreptatea Bacău

Sindicatul Dreptatea Vrancea

Sindicatul ProJustiția Dâmbovița

Sindicatul Sind-Jus Prahova

Sindicatul Liber Independent ”Balanța Justiției” Buzău

Federația Națională Sindicală Projust

Sindicatul ProRegistrum

Sindicatul SindJust Bihor și Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție Grefierul Alba, sunt deja afiliate la Federația Publisind, primul având obținută reprezentativitatea la nivelul celor doi angajatori, CA Oradea și PCA Oradea, în timp ce, cel de-al doilea, prin solidaritate sindicală și susținere reciprocă a celor doi președinți, a reușit obținerea reprezentativității la nivelul angajatorului CA Alba Iulia (vezi articol).

În acest sens, a fost semnat un protocol de colaborare între cele două organizații sindicale.

SNGJ Dicasterial are obținută reprezentativitatea la nivelul PCA Alba Iulia.

În ceea ce privește celelalte sindicate invitate care au participat la întâlnire, pe curți de apel și parchetele de pe lângă acestea, situația este următoarea:

Curtea de Apel Galați are un număr de 553 angajați, astfel că, un sindicat trebuie să aibă cel puțin 278 membri pentru îndeplinirea condiției de obținere a reprezentativității la nivelul acestui angajator.

La nivelul Curții de Apel Galați, din informațiile pe care le deținem, sunt constituite 4 sindicate care au membri din raza acestei curți de apel, respectiv SNGJ Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul Dreptatea Brăila și Sindicatul Dreptatea Galați, însă niciunul din acestea nu deține numărul necesar de membri pentru obținerea reprezentativității.

În urma discuțiilor purtate cu președintele Sindicatului Dreptatea Vrancea, George Pîrvu, s-a decis păstrarea identității sindicale și încheierea unui protocol de colaborare ca în cazul Sindicatului din Alba, urmând a fi îndrumați colegii care funcționează în cadrul instanțelor din cadrul CA Galati și instantele arondate și din cadrul PCA Galați și unitățile subordonate, sa adere la acest sindicat pentru obținerea reprezentativitatii, în condițiile legii.

Curtea de Apel Ploiești are un număr de 715 angajați, astfel că, un sindicat trebuie să aibă cel puțin 358 membri pentru îndeplinirea condiției de obținere a reprezentativității la nivelul acestui angajator.

La nivelul Curții de Apel Ploiești sunt constituite 4 sindicate care au membri din raza acestei curți de apel, respectiv SNGJ Dicasterial, Sindicatul Projustiția, Sindicatul Sin-Just Prahova și Sindicatul Liber Independent “Balanţa Justiţiei” Buzău, însă niciunul din acestea nu deține numărul necesar de membri pentru obținerea reprezentativității.

SNGJ Dicasterial are în componență un număr de 235 de membri și are rol activ în ceea ce privește aderarea de noi membri.

La ședință a participat doar președintele Sin-Just Prahova, Amalia Nițeanu, însă, în urma discuțiilor purtate cu toți reprezentanții acestor sindicate s-a decis îndrumarea colegilor sa se înscrie în SNGJ Dicasterial pentru obținerea reprezentativitatii, în condițiile legii.

În ceea ce privește Curtea de Apel Bacău, la ședință a fost prezent președintele Sindicatului Dreptatea Bacău, Anca Alistar, care a arătat că sindicatul are obținută reprezentativitatea la nivelul anumitor angajatori și, pentru a nu pierde această reprezentativitate, confruntându-se cu cereri de retragere, s-a decis organizarea unei adunări generale pentru a dezbate și a lua o decizie împreună cu membri. În acest sens, toate cererile de aderare în SNGJ Dicasterial vor fi temporizate până la adoptarea unei decizii conform celor de mai sus, iar, în cazul în care se va decide păstrarea identității sindicale, vor fi îndrumați membrii care au aderat la SNGJ Dicasterial să se retragă și să se înscrie în acest sindicat.

SNGJ Dicasterial are obținută reprezentativitatea la nivelul PCA Bacău.

Discuții constructive s-au purtat și cu Sindicatul ProRegistrum, organizație sindicală a grefierilor arhivari și registratori, președintele acestei organizații sindicale, Marius Gață, fiind de acord cu unificarea mișcării sindicale pentru reprezentarea la cel mai înalt nivel de profesionalism a categoriei profesionale, indiferent de funcția pe care o ocupă membrii de sindicat (grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri statisticieni, grefieri-documentariști, specialiști IT) sau de personal conex.

Sindicatul ProRegistrum se va afilia la Federația Publisind.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul SindJust Bihor și Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiției ”Grefierul” Alba, vor rămâne aliați puternici oricărei organizații sindicale şi/sau profesionale, dispuși să colaboreze în viitor în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi umanitare ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi pentru alinierea statutului grefierului după modelul european.

Identitate profesională.

Echipa Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial