Vreau card de membru!

PRECIZĂRI SNGJ DICASTERIAL PRIVIND RETRAGEREA UNOR MATERIALE PUBLICATE ÎN CONTEXTUL INCIDENTULUI DE LA TRIBUNALUL VÂLCEA ȘI LUAREA LA CUNOȘTINȚĂ A HOTĂRÂRII CSM

SNGJ Dicasterial informează public faptul că, ulterior hotărârii adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu articolele publicate în contextul incidentului petrecut la Tribunalul Vâlcea în luna februarie 2026, am decis retragerea de pe site-ul oficial a materialelor respective.

Această măsură a fost adoptată în raport de considerentele reținute de Consiliul Superior al Magistraturii, într-un demers de responsabilitate instituțională și de bună-credință.

Articolele publicate de organizația noastră sindicală au avut la bază informațiile și datele existente la acel moment, inclusiv susținerile și relatările comunicate de persoana vizată, existența unor demersuri administrative și judiciare aflate în curs, precum și preocuparea legitimă a organizației sindicale pentru protejarea drepturilor, demnității și siguranței profesionale a membrilor săi.

Demersurile publice realizate de SNGJ Dicasterial au urmărit exclusiv semnalarea unei situații reclamate de un membru de sindicat și activarea mecanismelor instituționale considerate necesare pentru clarificarea aspectelor sesizate, fără intenția de a afecta independența justiției, reputația profesională a vreunei persoane sau desfășurarea procedurilor legale aflate în curs.

În consecință, SNGJ Dicasterial a decis retragerea materialelor anterior publicate referitoare la acest subiect.

Precizăm în mod expres că această conduită reflectă preocuparea organizației noastre pentru echilibru, responsabilitate și respectarea cadrului instituțional, fără a reprezenta o renunțare la principiul potrivit căruia personalul auxiliar de specialitate are dreptul la protecție sindicală, la sesizarea unor situații pe care le apreciază ca fiind abuzive și la acces efectiv la mecanismele legale de apărare.

SNGJ Dicasterial își reafirmă angajamentul pentru un climat profesional bazat pe respect reciproc, echilibru instituțional și exercitarea atribuțiilor în limitele legii, atât de către personalul auxiliar de specialitate, cât și de către toate celelalte categorii profesionale implicate în actul de justiție.

Totodată, organizația noastră sindicală va continua să își exercite atribuțiile legale de reprezentare și apărare a membrilor de sindicat într-o manieră responsabilă, echilibrată și cu respectarea tuturor limitelor impuse de cadrul legal aplicabil.

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

MENIU