Vreau card de membru!

Prin Hotărârea civilă nr. 7522/12.04.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 7731/325/2022, rămasă definitivă prin neapelare, Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial i s-a reconfirmat statutul de partener social…

  Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.…

În data de 7 iunie 2022, începând cu ora 10:00, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va avea loc prima ședință de negociere a…

Răspundem numeroaselor solicitări primite din partea colegilor cu privire la modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță și informăm că, prin modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009…

Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 1.973/C/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Justiției a fost publicat în M.Of. nr. 496 din 19 mai 2022. Accesați Regulamentul. Printre…

  De regulă, recrutarea grefierilor se face prin Școala Națională de Grefieri. Concursul de admitere în Școala Națională de Grefieri se organizează anual, la nivel național, de către Școala Națională…

  Pensiunea Casa Vânătorului din Comuna Lerești, județul Argeș invită membrii S.N.G.J. Dicasterial să petreacă clipe frumoase alături de familie sau prieteni într-un cadru natural în mijlocul naturii, în Munții…

  Astăzi, 20 mai 2022, începând cu ora 11:00, la sediul Curții de Apel Constanța, a avut loc prima ședință de negociere a Contractului colectiv de muncă pentru personalul auxiliar…

  În M.Of. nr. 487 din 17 mai 2022 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 145/2022 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (6)…

Prin Sentința civilă nr. 10124/17.05.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 11652/325/2022, rămasă definitivă prin neapelare, Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial i s-a reconfirmat statutul de partener social…

Curtea de Apel Suceava organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a trei posturi de grefier cu studii superioare juridice la următoarele instanțe: 1 post de grefier cu studii superioare…

Curtea de Apel București organizează, în condițiile legii, în zilele de 12 și 15 septembrie 2022, concurs pentru ocuparea posturilor de grefier vacante pe durată determinată, după cum urmează: Judecătoria…

Curtea de Apel Galaţi organizează, la sediul său, C O N C U R S, în datele de 13 august 2022 – proba de verificare a cunoştinţelor de operare pe…

Astăzi, 11 iulie 2022, începând cu ora 09:00, la sediul Curții de Apel Craiova, va avea loc prima ședință de negociere a Contractului colectiv de muncă pentru personalul auxiliar de…

  În ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 7 iulie 2022 s-a decis validarea rezultatelor concursului de admitere la Școala Națională de Grefieri organizat la data de…