Ajungem să credem că, în România, a devenit o normalitate ca anumiți magistrați, așa-zișii ”profesioniști ai sistemului”, care se cred mai presus de lege, deoarece nu o aplică nici atunci când au de-a face cu hotărâri judecătorești definitive, să fie promovați în funcții înalte.
Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă spunem că fostul președinte al Curții de Apel Cluj, doamna judecător Denisa-Livia Băldean, vrea să promoveze la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având în vedere că instituția în care doamna judecător va profesa reprezintă instanța supremă în ierarhia instanțelor judecătorești din România, sperăm ca justițiabilii care vor avea de-a face cu domnia sa, să aibă parte de decizii judecătorești echitabile.
Atragem atenția asupra acestui fapt dat fiind că doamna judecător are grave antecedente în aplicarea corectă a legii. În acest sens, menționăm situația în care timp de 3 ani, doamna judecător Denisa-Livia Băldean, în calitate de președinte al Curții de Apel Cluj, a refuzat să aplice legea-cadru de salarizare și să achite salariile grefierilor, astfel cum au fost ele stabilite prin Legea nr. 153/2017.
Alarmant este faptul că prin nerespectarea legilor chiar de către astfel de judecători-președinți de instanțe judecătorești, sunt stabilite în sarcina statutului niște dobânzi penalizatoare și despăgubiri bănești, care sunt plătite de către Statul Român… din banii românilor.
Prin Sentința civilă nr. 581/2020 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 91/107/2020, rămasă definitivă, Curtea de Apel Cluj a fost obligată, în mod irevocabil, la plata unor drepturi salariale, începând cu data de 01.01.2018, și pe viitor, precum și la plata dobânzii penalizatoare și actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Organizația noastră sindicală, la data de 27.11.2020, a solicitat Curții de Apel Cluj punerea în executare a hotărârii judecătorești (vezi aici adresa), însă doamna judecător Denisa-Livia Băldean, ÎN SCRIS, a refuzat respectarea acestei hotărâri judecătorești. (vezi aici răspunsul).
Culmea ironiei este că, pentru un caz similar privind nerespectarea unei hotărâri judecătorești, chiar Tribunalul Cluj l-a amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației, pe fostul prim ministru al României, Ludovic Orban. (vezi: informații dosar).
Întrucât NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE, printr-o astfel de soluție definitivă, ne-am fi așteptat ca doamna judecător să-și de-a demisia din funcția managerială, pentru încălcarea unui drept fundamental – dreptul de a fi salarizat corespunzător pentru munca prestată. Însă, lucrurile nu au stat așa, iar doamna judecător Băldean, care a ignorat respectarea legii și a hotărârii judecătorești definitive, vrea să promoveze ca judecător la instanța supremă.
Potrivit prevederii art. 435 C.pr.civ., care stipulează clar că hotărârile judecătorești sunt OBLIGATORII și opozabile și, în urma refuzului în scris, după împlinirea celor 15 zile de la solicitarea noastră, doamna judecător Denisa-Livia Băldean – președintele Curții de Apel Cluj, devine subiect activ al infracțiunii prevăzut de art. 287 alin.(1), lit.e) din Codul penal.
Într-un stat de drept, ar fi bine ca balanța justiției să nu rămână oarbă când avem de-a face cu judecători.
P.S. Pe rolul instanțelor de judecată există multe dosare în care doamna judecător execută silit instanța pe care a condus-o… pentru drepturi salariale! Însă, când vine vorba de grefieri, le respinge pretențiile.