Vreau card de membru!

Analiză critică a motivelor Deciziei nr. 402 din 19 septembrie 2024

Specialiști de marcă din sfera juridică au realizat o analiză detaliată a deciziei 402/2024 emisă de Curtea Constituțională a României, examinând în profunzime motivele invocate în cuprinsul acesteia privind declararea neconstituțională a Legii nr. 11/2024. În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lor, împreună cu contraargumentele elaborate, bazate pe principii juridice fundamentale și pe realități factuale.

1. Critica privind neclaritatea și imprevizibilitatea normelor

CCR susține că legea conține reglementări neclare, ceea ce contravine principiului securității juridice.

Cu toate acestea, CCR nu a reținut că era de datoria CSM să emită regulamente de aplicare care să clarifice dispozițiile, iar acest proces făcea parte din implementarea naturală a legii.

În alte sisteme de drept, inclusiv în state membre ale UE, legislația primară stabilește cadrul general, iar normele de detaliu sunt reglementate prin acte administrative secundare. Această practică nu contravine principiilor statului de drept.

2. Acuzația de încălcare a separației puterilor în stat

CCR consideră că delegarea către CSM a stabilirii atribuțiilor grefierilor constituie o încălcare a rolului legislativ al Parlamentului.

Ori, această delegare nu transfera competențe legislative, ci atribuia CSM competențe pur administrative, în conformitate cu art. 134 din Constituție, care definește rolul CSM în organizarea și funcționarea justiției.

3. Problema normelor tranzitorii

CCR vrea să convingă asupra faptului că lipsa unei etapizări în implementarea reformei creea un vid legislativ, însă normele tranzitorii ofereau un termen rezonabil pentru implementare (6 luni), timp în care actele secundare trebuiau adoptate.

Responsabilitatea pentru vidul legislativ constatat de CCR revenea instituției competente să emită reglementările secundare, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.  Astfel, nu se poate aduce critică de neconstituționalitate actului elaborat din culpa legislativului.

4. Critica privind suprapunerea atribuțiilor între grefierul judiciar și asistentul judecătorului

CCR a constatat că exista o suprapunere de atribuții, ceea ce afectează coerența activității instanțelor.

La o simplă lectură a atribuțiilor grefierului judiciar și a celor ale asistentului judecătorului se poate constata că nu există similitudini între acestea, astfel că nu se poate vorbi de o suprapunere. În practică, distribuirea atribuțiilor între cele două funcții putea fi clarificată prin regulamentul de ordine interioară al instanțelor, evitând eventuale dublări. sau conflicte de atribuții dacă ar fi existat.

Chiar dacă ar fi existat atribuții similare, nu se genera automat un haos administrativ, acest lucru putea fi gestionat printr-o bună coordonare managerială întrucât scopul legii era de a eficientiza actul de justiție, iar extinderea atribuțiilor grefierului judiciar nu împiedica funcționarea instanțelor, ci o sprijinea.

5. Problema echității și egalității între categorii de personal

CCR argumentează că legea creea inechități între diverse categorii de personal, însă reformele implică în mod inevitabil diferențe de tratament între categoriile existente și cele noi mai ales în cazul funcțiilor nou înființate. Aceste diferențe erau justificate de noile cerințe funcționale privind recrutarea, atribuțiile și responsabilitățile, precum și de adaptarea la standardele moderne ale justiției, cu aplicare exclusivă asupra funcțiilor de grefier, întrucât legea viza evoluția profesiei de grefier și nu a altor categorii profesionale.

Reglementările tranzitorii (art. 257) asigurau o protecție suficientă pentru personalul existent, oferindu-le oportunitatea de reîncadrare prin transformarea posturilor existente sau prin concursuri echitabile pentru accederea în funcțiile nou create.

6. Problema impactului asupra activității sindicale

CCR opinează că legea putea limita activitatea sindicală prin reglementările neclare privind participarea la comisiile de concurs.

Prevederea ca reprezentanții sindicali să participe ca observatori în comisiile de concurs respecta principiul transparenței și nu împiedica independența procesului de selecție, dimpotrivă, reprezenta o garanție a respectării condițiilor în organizarea și desfășurarea concursurilor. Activitatea sindicală era deja protejată prin legislația specifică privind dialogul social și legislația muncii și nu era afectată nicidecum de reglementările din Legea nr. 11/2024.

Decizia CCR de a declara neconstituțională Legea nr. 11/2024 în ansamblul său ridică serioase semne de întrebare cu privire la echilibrul dintre competențele legislativului și cele ale instituțiilor responsabile de aplicare a normelor în domeniul justiției.

Criticile aduse legii sunt, în mare parte, rezultatul unui eșec de implementare din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care nu și-a exercitat atribuțiile esențiale privind emiterea regulamentelor necesare și clarificarea normelor tranzitorii.

CCR pare să fi ignorat realitatea juridică potrivit căreia legile de reformă instituțională sunt, prin natura lor, generale și necesită adaptări suplimentare prin acte administrative subsecvente. Lipsa acestor acte din partea CSM nu ar trebui să devină un motiv pentru invalidarea întregii legi, ci ar fi trebuit tratată ca o deficiență în implementare, nu în concepție.

Decizia CCR afectează stabilitatea și previzibilitatea sistemului judiciar, anulând o lege care urmărea modernizarea și eficientizarea funcțiilor de specialitate din instanțe. CCR a ales o soluție radicală, care perpetuează incertitudinea și împiedică reformarea unei categorii profesionale esențiale pentru buna funcționare a justiției. Această abordare poate sugera fie o interpretare excesiv de formalistă, fie o decizie influențată de factori externi, în detrimentul unei analize echilibrate și obiective.

Responsabilitatea principală pentru problemele ridicate în aplicarea Legii nr. 11/2024 revine CSM, nu legiuitorului.

Curtea Constituțională a greșit, voit sau nu, prin faptul că a sancționat o lege necesară, în loc să direcționeze atenția asupra obligațiilor neîndeplinite de către instituțiile implicate în implementarea sa.

Această decizie poate fi considerată un precedent rușinos, care riscă să submineze viitoarele reforme în sistemul de justiție din România.

 

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

MENIU