Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial continuă să lupte pentru drepturile membrilor săi și a întreprins acțiuni ferme pentru a soluționa întârzierile nejustificate în plata drepturilor salariale și a altor drepturi de natură salarială pentru personalul auxiliar de specialitate, conex și contractual din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor din circumscripția acesteia.
În acest scop, sindicatul a transmis două solicitări către conducerile Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții de Apel Alba Iulia, dar și către cele ale tribunalelor din circumscripția acesteia din urmă.
SNGJ Dicasterial s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție subliniind întârzierile constante în plata drepturilor de natură salarială pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul tribunalelor din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, întârzieri semnalate încă din luna decembrie 2023. Conform informațiilor primite la membrii organizației noastre sindicale, “neoficial”, s-a comunicat că nu există fonduri pentru plata acestor drepturi până la sfârșitul anului. În aceste situații, Sindicatul a solicitat ICCJ să comunice dacă a alocat fondurile solicitate de CA Alba Iulia și tribunalele arondate iar, în caz contrar, să precizeze motivele pentru limitarea acestora.
De asemenea, organizația noastră sindicală a adresat o solicitare comună conducerii Curții de Apel Alba Iulia și tribunalelor Alba, Hunedoara și Sibiu, cerând clarificări referitoare la plățile restante pentru diverse drepturi de natură salarială. S-a specificat nevoia de comunicare a unor informații clare cu privire la motivele întârzierilor și dacă acestea sunt din cauza insuficienței fondurilor alocate de la ordonatorul superior de credite. Totodată, s-a solicitat să se comunice și dacă ICCJ a alocat integral fondurile solicitate de instanțele din subordinea Curții de Apel Alba Iulia.
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial rămâne implicat în protejarea intereselor economice ale membrilor săi și va continua să monitorizeze atent aceste situații, asigurându-se că drepturile salariale și de natură salarială cuvenite sunt acordate la timp și integral.
Vom reveni cu actualizări pe măsură ce primim răspunsuri oficiale, sperăm într-o colaborare eficientă cu ordonatorii de credite responsabili să rezolve aceasta situație, în caz contrar urmând a sesiza inclusiv autoritățile competente pentru soluționarea acestor probleme.
*IDentitate profesională!
Echipa SNGJ Dicasterial Alba Iulia