Vreau card de membru!

Salariații din raza Curții de apel Ploiești muncesc pe datorie!

Timp de 6 luni de zile Curtea de Apel Ploiești – în calitate de angajator al personalului auxiliar de specialitate și conex și ordonator secundar de credite și Tribunalul Buzău, Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Prahova – în calitate de ordonatori terțiari de credite nu au achitat integral salariile.

Reamintim că, potrivit art. 161 Codul Muncii, potrivit cărora ”Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor”,

Din corespondența purtată cu Curtea de Apel Ploiești, în calitate de angajator al personalului auxiliar de specialitate și conex și cu cele trei tribunale aflate în aria teritorială de competență a acestuia, rezultă că ordonatorul secundar de credite – curtea de apel și ordonatorii terțiari de credite – tribunalele nu au declarat și nu s-au înregistrat corect în contabilitate cu sumele reprezentând drepturi salariale restante neachitate.

La solicitarea și în reprezentarea membrilor de sindicat – personalul auxiliar de specialitate și conex care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de apel Ploiești și instanțelor din aria teritorială de competență, vineri, 3 noiembrie 2023, între orele 11.00-13.00, în fața sediului Curții de Apel Ploiești, Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial organizează un PROTEST la care vor participa aproximativ 250 de salariați nemulțumiți de neplata la zi a salariilor.

 

Revendicările salariților pot fi consultate în Comunicatul de presă privind protestul din fața CA Ploiești din 3 noiembrie 2023.

 

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial Ploiești

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

MENIU