Prin Sentința civilă nr. 22488/08.11.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 27904/325/2022, rămasă definitivă prin neapelare, Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial i s-a reconfirmat statutul de partener social abilitat să-și reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat la nivelul Curții de Apel Pitești și instanțelor din circumscripția acesteia.
Datorită atributului reprezentativității, S.N.G.J. Dicasterial continuă să fie îndreptățit să reprezinte membrii de sindicat cu ocazia negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ori să participe în colegiile de conducere atunci când se discută probleme de interes profesional, economic și social (art. 30 alin. (1) din Legea nr. 367/2022).
Cu toții cunoaștem problematica relațiilor dintre sindicat şi angajatorii din sistemul judiciar sau factorii decidenți la nivel guvernamental, care este una complexă și în același timp foarte importantă atât pentru membrii de sindicat cât şi în scopul bunei rezolvări a problemelor generale sau particulare.
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial se preocupă constant să reprezinte membrii de sindicat la cele mai înalte standarde de performanță, contribuind astfel la recâștigarea identității profesionale a profesiei.
*IDentitate profesională!
Echipa SNGJ Dicasterial