Vreau card de membru!

Reformă cu efect imediat: legea care degrevează grefierii de sarcini inutile a fost adoptată

SNGJ Dicasterial salută adoptarea de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a proiectului de lege pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, inițiat de deputata Oana Murariu (USR Cluj), care elimină din cuprinsul hotărârii judecătorești sintagma „susținerile pe scurt ale părților”.

Această modificare, deși aparent tehnică, aduce un beneficiu concret și imediat pentru activitatea grefierilor care participă la ședințele de judecată în materie civilă și care aveau obligația de a reda, cu fidelitate, susținerile părților în considerentele hotărârilor judecătorești.

Prin eliminarea acestei cerințe, se degrevează grefierii de o sarcină consumatoare de timp, într-un context în care volumul de activitate al instanțelor a crescut constant, iar presiunea termenelor de redactare este ridicată. În practică, transcrierea și sintetizarea pozițiilor părților – uneori extinse, complexe și repetate – reprezenta o etapă laborioasă, care îngreuna procesul de motivare și întârziase comunicarea hotărârilor.

Noua reglementare permite concentrarea efortului completului de judecată asupra analizei efective a probatoriului, a raționamentului juridic și a argumentelor care fundamentează soluția. Astfel, hotărârile vor deveni mai clare, mai concise și mai ușor de parcurs, iar durata proceselor se va reduce semnificativ.

Apreciem faptul că proiectul, respins inițial în Senat în 2022, a fost reluat și adoptat în 2025, cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, care a recunoscut necesitatea acestei simplificări.

SNGJ Dicasterial consideră că reforma reală a justiției nu înseamnă doar modificări ample de sistem, ci și măsuri punctuale, bine gândite, care eficientizează activitatea zilnică a personalului din instanțe și parchete.

Această lege reprezintă un pas important în direcția optimizării muncii grefierilor și creșterii eficienței întregului proces judiciar, un exemplu de bune practici în colaborarea dintre inițiativă parlamentară, profesioniști ai dreptului și Consiliul Superior al Magistraturii.

PROIECT Lege pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura civila

Expunere de motive

 

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

MENIU