Vineri, 23 noiembrie 2018, cu începere de la ora 14.00, la sediul Judecătoriei Cluj-Napoca, va avea loc întâlnirea membrilor de sindicat din cadrul CA Cluj și instanțele arondate și din cadrul PCA Cluj și unitățile subordonate.
Ședința va dura aproximativ două ore și are ca scop informarea membrilor de sindicat despre stadiul proiectului de statut al categoriei noastre profesionale, situația salarizării și demersurile viitoare pe care intenționăm să le întreprindem în vederea aducerii la îndeplinire a rolului sindicatului, respectiv apărarea și promovarea drepturilor și intereselor economice, sociale și profesionale ale personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea.
Colegii care au aderat în calitate de membri la SNGJ Dicasterial, sunt invitați, începând cu ora 14,00, în sala de ședință nr. 165 situată la etajul I al Judecătoriei Cluj-Napoca, din localitatea Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 2-4, jud. Cluj.
Pot participa la întâlnire și colegii care nu au calitatea de membri de sindicat.
Din județul Maramureș și-au anunțat prezența un număr de 60 de membri de sindicat, urmând a fi prezenți la întâlnire și membri din județele Bistrița-Năsăud și Sălaj.
Ne așteptăm, însă, la un număr mare de participanți din rândul colegilor din județul Cluj, care au solicitat expres această întâlnire pentru discutarea aspectelor esențiale ce țin de organizarea mișcării sindicale, cu atât mai mult cu cât, la nivel local, există constituit un sindicat și s-au purtat discuții pentru o eventuală fuziune între cele două organizații sindicale.
No, dacă-i musai, ne vedem la Cluj!