Puterea legislativă este direct acuzată de generarea unui haos în salarizarea personalului din sistemul judiciar, prin adoptarea unor legi incoerente și contradictorii.

Un raport al Inspecției Judiciare obținut pe surse dezvăluie că acest cadru legal confuz a provocat apariția a peste 1.700 de dosare de litigii într-o singură speță de salarizare.

Raportul Inspecției Judiciare din data de 20.05.2025 arată cum modificările legislative succesive și neclare din ultima perioadă au bulversat întregul sistem, obligând mii de angajați din justiție să caute dreptate în instanță. În loc să aducă stabilitate, Parlamentul și Guvernul au alimentat instabilitatea, creând premisele unui veritabil val de procese colective împotriva propriilor instituții.

Atmosfera de incertitudine juridică a fost amplificată de mesajele contradictorii transmise de autorități. Inițial, personalul din justiție a primit semnale că ar avea dreptul la anumite majorări salariale conform legii, pentru ca ulterior alte acte normative să încerce blocarea acestor drepturi.

Rezultatul? Un blocaj juridic și un număr record de acțiuni în instanță – fenomen care afectează nu doar angajații sistemului judiciar, ci și buna funcționare a tribunalelor, nevoite să gestioneze mii de cauze identice.

Situația confirmă eșecul puterii legislative de a legifera coerent: în loc să rezolve problemele, legile confuze au generat și mai mult haos și litigii costisitoare. „Instabilitatea acordării unor majorări salariale” – astfel caracterizează chiar raportul Inspecției Judiciare modul în care aceste legi contradictorii au bulversat sistemul.

În fața acestui dezastru legislativ, SNGJ Dicasterial a intervenit activ pentru a-și proteja membrii și a le asigura respectarea drepturilor.

Organizația noastră sindicală a jucat un rol cheie atât în pregătirea acțiunilor în justiție, cât și în sprijinirea membrilor pe parcursul demersurilor legale. Concret, am:

• Redactat și distribuit un model de acțiune – un formular-tip de cerere de chemare în judecată – pe care toți angajații din sistemul judiciar vizați de această problemă l-au putut folosi pentru a-și cere drepturile în instanță. Acest model unitar de acțiune, elaborat de sindicat, a simplificat procedura și a asigurat că fiecare membru are la dispoziție argumentele juridice necesare.
• Asigurat asistență juridică pentru membrii – prin consiliere de specialitate pe tot parcursul proceselor.

Datorită implicării SNGJ Dicasterial, membrii afectați nu au fost singuri în această luptă. Ei au avut la îndemână atât instrumentele juridice (modelul de acțiune), cât și suportul necesar pentru a-și valorifica drepturile salariale. Organizația noastră sindicală a monitorizat îndeaproape evoluția fiecărui dosar și a menținut permanent legătura cu membrii, demonstrând că solidaritatea sindicală poate contracara lipsa de coerență a legiuitorului, reușind să transformăm nemulțumirea difuză a angajaților într-o acțiune colectivă organizată, forțând autoritățile să ia act de problemele create tot de ele.

Decizii contradictorii la vârful sistemului judiciar

Haosul legislativ s-a reflectat și în hotărârile instanței supreme, care a emis decizii contradictorii într-un interval scurt, adâncind confuzia.

Pe de o parte, Decizia nr. 43/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pronunțată într-un recurs privind dezlegarea unei chestiuni de drept, HP 43/2024) a fost menită să clarifice interpretarea legii salarizării. Aceasta a stabilit că, în interpretarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare pentru familia ocupațională “Justiție” “se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, (…) în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare”.

Cu alte cuvinte, instanța supremă a confirmat că personalul din justiție era îndreptățit la o creștere de 25% a indemnizației de încadrare, de la 1 ianuarie 2018, dacă această creștere nu fusese încă inclusă în salariile lor.

Această decizie – considerată inițial clară și neechivocă de către practicieni – a dat undă verde multor angajați din sistem să își ceară diferențele salariale în instanță, generând practica judiciară favorabilă majorării. În majoritatea proceselor soluționate pe fond în 2024, instanțele au admis acțiunile personalului și au obligat instituțiile pârâte să recalculeze salariile de bază luând în considerare valoarea de referință de 605,225 lei majorată cu 25%, conform Deciziei nr. 43/2024.

Pe de altă parte însă, la doar câteva luni distanță, Înalta Curte a venit cu o soluție opusă. Recursul în interesul legii nr. 9/2025, pronunțat pe 16 iunie 2025, a infirmat practic interpretarea anterioară. RIL-ul a decis că majorarea de 25% astfel recunoscută nu poate fi aplicată din nou în calculul salariilor, adică nu se mai poate majora încă o dată valoarea de referință sectorială de 605,225 lei la 756,53 lei în baza acelorași prevederi legale. Cu alte cuvinte, prin decizia RIL s-a stabilit că personalul din justiție nu mai poate beneficia de o majorare suplimentară de 25% peste ceea ce s-a acordat deja conform legii – o concluzie care contrazice direct modul în care instanțele interpretaseră până atunci legea, în baza HP 43/2024.

Raportul Inspecției Judiciare evidențiază fără echivoc această contradicție periculoasă de jurisprudență. Potrivit inspectorilor judiciari, dispozitivul deciziei în interesul legii este „în contradicție cu practica majoritară conturată până la acest moment ca urmare a aplicării obligatorii a Deciziei nr. 43/2024”.

Cu alte cuvinte, majoritatea soluțiilor pronunțate de instanțe în favoarea reclamanților (în temeiul HP 43/2024) se văd acum puse sub semnul întrebării de noua decizie RIL, care vine cu o interpretare opusă. Această situație nu este doar absurdă, ci și profund nedreaptă față de justițiabili: cei care și-au câștigat drepturile în instanță înainte de RIL le-ar putea păstra, pe când alții, cu acțiuni încă pendinte sau viitoare, s-ar putea vedea refuzați pe baza noii orientări. Se creează astfel un tratament inegal bazat pe un simplu ghinion de timing juridic – unii au sentințe definitive favorabile, alții primesc refuzuri, deși vorbim de aceeași problemă și de aceleași legi.

Mai mult, incertitudinea planează în continuare.

La data redactării raportului Inspecției Judiciare, decizia RIL nr. 9/2025 nu era încă motivată și publicată în Monitorul Oficial, ceea ce făcea imposibilă cunoașterea raționamentului complet al Înaltei Curți. Inspectorii notează că, în aceste condiții, „nu putem concluziona cu certitudine că a fost tranșată definitiv această chestiune și că modalitatea de interpretare și aplicare (…) a acestei decizii obligatorii nu va genera noi litigii”. Cu alte cuvinte, conflictul juridic este departe de a fi închis – dimpotrivă, el riscă să dea naștere unui nou val de procese, de această dată pentru a lămuri modul de aplicare a însuși recursului în interesul legii. Această instabilitate jurisprudențială își are originea, în ultimă instanță, tot în instabilitatea legislativă: când legile sunt neclare, nici judecătorii nu pot cadea de acord, iar cetățenii sunt prinși la mijloc între două interpretări contrare ale aceleiași legi.

Legislație neclară și tratament inegal – rețeta litigiilor în masă

Raportul Inspecției Judiciare subliniază că rădăcina acestei probleme constă în incoerența legislației salarizării din justiție, dublată de un tratament diferențiat aplicat angajaților în funcție de cum și-au câștigat drepturile – prin hotărâri judecătorești sau prin simple dispoziții administrative.

Pe parcursul anului 2024, autoritățile au emis acte normative succesive (de pildă, Ordonanța de urgență nr. 62/2024 și OUG nr. 107/2024) menite chipurile să “clarifice” situația plăților restante.

În realitate însă, aceste ordonanțe au complicat și mai mult lucrurile, creând diferențe de tratament între angajații care au obținut în instanță recunoașterea drepturilor salariale și cei care au așteptat rezolvarea administrativă.

Astfel, pentru două persoane aflate în situații identice, statul a ajuns să plătească sumele datorate într-un mod discriminatoriu, în funcție de calea prin care și-au realizat drepturile: “se poate interpreta că în situații identice pentru creditorii sumelor restante (…), debitorul (statul) […] acordă sumele cuvenite diferențiat, în funcție de modalitatea de obținere – hotărâre judecătorească sau ordin/decizie a conducătorului instituției, creând aparent, cel puțin, un avantaj celor care au hotărâri judecătorești”. Cu alte cuvinte, cine a dat statul în judecată și a obținut o hotărâre definitivă a fost pus în față, la plată, pe când cei care au așteptat soluțiile administrative au fost lăsați la coadă, cu plăți eșalonate pe ani de zile.

Acest tratament preferențial al “curajoșilor” care au mers în instanță a avut un efect previzibil: i-a determinat și pe ceilalți angajați să își caute dreptatea tot în justiție. Nimeni nu a vrut să rămână în urmă la plata diferențelor salariale, văzând că statul îi favorizează pe cei cu hotărâri judecătorești.

În loc să reducă numărul de litigii, intervențiile legislative neclare și aplicate diferențiat au făcut exact opusul – au încurajat și mai mult litigarea în masă. “Așadar, cadrul legislativ în materia salarizării (…), marcat de schimbări succesive (…) și tratarea diferențiată a salariaților care dețineau hotărâri judecătorești față de cei cărora li se recunoscuse dreptul prin acte administrative, a încurajat, practic, formularea de acțiuni în justiție și a generat un amplu fenomen litigios”.

Aceasta este concluzia tranșantă a Inspecției Judiciare: legiuitorul, prin incoerența și ezitările sale, a produs un val uriaș de procese în sistemul judiciar, încărcând instanțele cu mii de dosare și creând așteptări și frustrări în rândul personalului. Practic, statul își dă singur în judecată propriii angajați, forțându-i să devină reclamanți pentru a obține ceea ce li se cuvenea de la bun început.

Efectele acestui fenomen sunt resimțite la toate nivelurile.

Personalul din justiție – judecători, procurori, grefieri și alți angajați – și-a pierdut încrederea că legiuitorul va acționa corect, așa că a preferat să ceară ajutorul justiției. Instanțele, la rândul lor, s-au trezit cu un „tsunami” de cauze similare, pe care trebuie să le judece una câte una, consumând timp și resurse. Iar cetățenii simpli, martori la aceste lupte absurde în sala de judecată, își pun întrebarea firească: cum este posibil ca legea să nu fie una singură pentru toți? Cum se poate ca drepturile salariale să depindă de norocul de a fi dat în judecată la momentul oportun sau de bunăvoința unui funcționar? Răspunsul ține de eșecul legislativ de a crea un cadru coerent și echitabil.

Cazul salarizării haotice din sistemul justiției este un simptom grav al instabilității legislative din România.

În loc să asigure claritate și stabilitate, Parlamentul și Guvernul au produs, prin acte normative succesive și contradictorii, un climat de impredictibilitate juridică. Raportul Inspecției Judiciare concluzionează, implicit, că această instabilitate normativă este sursa principală a conflictelor apărute.

Faptul că nici măcar intervențiile Înaltei Curți nu au reușit (cel puțin până acum) să tranșeze definitiv problema – ba dimpotrivă, au generat și ele noi controverse – arată cât de nocivă este lipsa de coerență legislativă. Inspectorii judiciari admit că situația de față rămâne nerezolvată și că există riscul apariției unor noi valuri de litigii: “nu putem concluziona cu certitudine că a fost tranșată definitiv această chestiune (…) [și] nu va genera noi litigii”. Cu alte cuvinte, dacă legiuitorul nu intervine urgent și responsabil, haosul va continua.

Pentru a evita repetarea unui asemenea dezastru, este nevoie de o abordare legislativă coerentă și unitară.

Organizația noastră sindicală cere imperativ Parlamentului să își asume responsabilitatea și să corecteze cadrul legal al salarizării personalului din justiție, punând capăt contradicțiilor și portițelor de interpretare. Legile trebuie să fie clare, predictibile și aplicabile egal, nu să lase loc de confuzii care să se rezolve abia în sala de judecată. Instabilitatea legislativă erodează încrederea angajaților și a cetățenilor în statul de drept – așa cum acest episod al celor peste 1.700 de procese o dovedește din plin.

În concluzie, haosul salarial din justiție este creația directă a puterii legislative.

Prețul incoerenței legilor îl plătesc atât angajații din sistem – nevoiți să devină reclamanți pentru drepturile lor – cât și societatea, prin blocajele și costurile generate de mii de litigii inutile. Este momentul ca legislativul să învețe din această greșeală și să acționeze cu răspundere: să armonizeze legislația, să respecte principiul egalității în drepturi și să nu mai legifereze orbește, pe genunchi.

Stabilitatea și coerența cadrului legal nu sunt un moft, ci o necesitate stringentă pentru ca astfel de crize să nu mai zguduie sistemul judiciar.

Membrii noștri – și, în definitiv, toți profesioniștii din justiție – merită respect și predictibilitate, nu promisiuni goale urmate de lupte prin tribunale. Puterea legislativă trebuie să dea socoteală pentru haosul creat și să repare de urgență anomaliile pe care chiar ea le-a născut.

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial