Vreau card de membru!

Despre Școala Națională de Grefieri

Puțini cunosc faptul că în România funcționează cu succes Școala Națională de Grefieri, o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, al cărei principal obiect de activitate îl constituie formarea inițială a grefierilor, precum și formarea profesională continuă a acestora.

Școala Națională de Grefieri nu face parte din sistemul național de învățământ și educație și nu este supusă dispozițiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituțiilor de învățământ și recunoașterea diplomelor, deși își desfășoară activitatea și în teritoriu, în centre și puncte zonale de formare profesională, organizate potrivit legii.

În cadrul Școlii Naționale de Grefieri desfășoară activități de instruire și grefieri cu studii superioare, durata cursurilor este de 6 luni și constă în pregătirea teoretică și stagiu practic. Stagiile practice se desfășoară la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea.

La absolvirea cursurilor Școlii Naționale de Grefieri cursanții vor susține un examen final unde media de absolvire este de cel puțin 6.

Absolvenții Școlii Naționale de Grefieri vor fi repartizați, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori la Direcția Națională Anticorupție, pentru care au susținut concursul de admitere.

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *