La o lună de la primul caz de infectare cu Coronavirus în România asistăm neputincioși cum factorii de decizie din România se joacă efectiv cu viața cetățenilor adoptând recomandări, care ulterior se transformă în obligații, iar asta direct proporțional cu creșterea numărului celor infectați… Mai nou vedem cum cei din prima linie se luptă cu mâinile goale cu temutul virus, aspect ce trebuie să ne îngrozească întrucât o dată ce cad cei care ar trebui să ne vindece, putem spune că suntem pierduți…
În contextul măsurilor adoptate la nivel național prin Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, personalul auxiliar de specialitate și conex din Justiție este la datorie întrucât pe durata stării de urgență nu se împiedică accesul la justiție, activitatea de judecată continuă, deși se judecă doar cauzele de urgență deosebită. Iar grefierii care participă la judecarea cauzelor penale intră aproape zilnic în sala de judecată.
Din prevederile Capitolului V – Domeniul Justiție din Anexa nr. 1 la Decret, rezultă că dreptul la sănătate al grefierilor este pus pe plan secund. Astfel, deși angajatorii din Justiție au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin decret și prin ordonanțele militare emise, sunt instanțe în care nici măcar nu s-a suspendat programul de lucru cu publicul, fără să mai vorbim despre faptul că personalului care deservește compartimentele care au program de lucru cu publicul, precum și grefierilor care participă la ședințe de judecată nu le-a fost pus la dispoziție echipament de protecție pentru prevenirea infectării în cazul interacțiunii cu o persoană purtătoare a temutului virus.
În tot acest timp, vizibil dezbinatul C.S.M. a emis hotărâri succesive în încercarea de a unifica lista cauzelor urgente ce trebuie judecate, iar Ministrul Justiției abia în 23 martie 2020 și-a amintit că trebuie să asigure sănătatea și securitatea în muncă, precum și să prevină infectarea cu noul virus a personalului din instanțe și parchete și a emis circulara 2/27815 pentru a solicita comunicarea ”numărului de echipamente de protecţie necesar desfăşurării activităţii în sala de judecată”. Nici până la acest moment echipamentele de protecție nu au fost distribuite.
Dar justiția funcționează în continuare, personalul auxiliar de specialitate trebuind sa asigure serviciile esențiale ale instanțelor și parchetelor, iar printre participanții la actul de justiție pot fi persoane infectate cu virusul COVID-19.
Lipsa de reacție rapidă pentru luarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul justiției, pentru limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, în rândul personalului din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al grefierilor, fără de care justiția nu se poate înfăptui.
P.S. Este suficient un singur caz confirmat ca să închizi o instanţă întreagă!
*IDentitate profesională!
Echipa SNGJ Dicasterial
Afiliat Federaţia PUBLISIND
Membru Blocul Naţional Sindical – BNS –