SNGJ DICASTERIAL, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul „Grefierul” Alba, Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Dreptatea Bacău s-au raliat încă de la început protestelor declanşate de Federaţia PUBLISIND şi au participat în număr semnificativ la mitingurile organizate în data de 13 ianuarie 2021 în faţa prefecturilor din judeţele Cluj, Timiş şi Bacău (vezi imagini).

Interesul mass-media cu privire la formele de protest s-a conretizat în prezenţa acestora într-un număr foarte mare în faţa sediului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi în faţa prefecturilor pichetate, precum şi prin difuzarea la nivel naţional a mişcărilor din stradă. Lozincile scandate împotriva guvernanţilor au avut răsunet până la Palatul Victoria şi ştim că au deranjat, dar tocmai asta urmărim şi nu vom renunţa până nu vom găsi calea de dialog cu factorii de decizie pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm.

Miercuri, 20 ianuarie 2021, între orele 10:00-12:00 scandăm împreună!

În faţa Ministerului Justiţiei şi

în faţa prefecturilor din judeţele Constanţa, Mureş şi Prahova

La toate mitingurile din 13 ianuarie 2021 delegaţiile formate din reprezentanţii tuturor sindicatelor protestatare au fost chemate la negociere şi au înaintat memorii guvernanţilor, care încă nu renunţă şi nici măcar nu dezmint informaţiile din spaţiul mediatic privind viitoare măsuri de austeritate.

La Ministerul Muncii, delegaţia Federaţiei PUBLISIND a discutat cu însuşi ministrul Raluca Turcan şi nu am obţinut decât noi motive de îngrijorare şi, deci, de proteste. Detalii aici.

În data de 8 ianuarie 2021 anunţam întâlnirea informală dintre preşedintele SNGJ Dicasterial şi Ministrul Justiţiei, care a avut drept scop informarea acestuia despre principalele probleme cu care se confruntă categoria profesională.

În urma discuțiilor, domnul ministru și-a arătat toată disponibilitatea pentru a organiza, în cel mai scurt timp, o întâlnire formală în cadrul căreia se vor identifica măsurile ce se impun a fi adoptate pe termen scurt, mediu și lung, în vederea soluționării lor. Am crezut că s-a reluat dialogul între partenerii de dialog social. Am trimis ministrului, așa cum a solicitat, o prezentare succintă a problemelor, urmând a fi detaliate și analizate în cadrul acestei întâlniri. Întâlnire care până la această dată nu s-a anunțat.

Știm care sunt prioritățile Ministrului Justiției, dar adevăratele probleme ale sistemului sunt cu totul altele și vizează în mod direct omul care participă la înfăptuirea actului de justiție. Indiferent de funcția și rolul în înfăptuirea lui. Cu toții ne confruntăm cu problemele reale ale sistemului: volumul de activitate, subfinanțarea cronică a sistemului, subdimensionarea schemelor de personal, lipsa unor condiții minime pentru desfășurarea activității și care să respecte condițiile de sănătate și securitate în muncă, inechități salariale. Dar vrem digitalizarea sistemului cu aparatură tehnică uzată și depășită de provocările vremii.

Chiar dacă ne doare pe toți, nu toti luptam! Multi colegi susțin în mediul virtual, însă cu participarea fizică, efectivă, e mai greu. Nu e simplu să stai două ore în frig și să sufli corect în vuvuzea! Noi însă mizam pe majoritate și mergem înainte cu cei care aleg sa sacrifice și ceva confort în lupta care urmează, motiv pentru care le suntem recunoscători.

În această după-amiază și în această seară, precum și mâine dimineață, vor pleca spre București colegi din Alba, Argeș, Brașov, Focșani, Timiș, Vâlcea și vor fi prezenți și cei din capitală, la mitingul din fața Ministerului Justiției.

Iar cei din județele Constanța, Mureș și Prahova vor picheta prefecturile.

Momentan participăm la formele de protest organizate de federație, însă luăm serios în calcul declanșarea unor forme de protest independente care să conducă la întreruperea activității în instanțe și parchete.

E nevoie de toți!

 

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial

Categorii: Fără categorie

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *