Vreau card de membru!

Comunicat SNGJ Dicasterial – 22 octombrie 2025

Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, convocată în regim de urgență prin sistem de videoconferință, a adoptat Hotărârea privind suspendarea formelor de protest stabilite anterior și reluarea integrală a activității începând cu data de 23 octombrie 2025, cu excepția Tribunalului Ilfov, unde activitatea de protest se menține.

Decizia a fost luată în contextul pronunțării Curții Constituționale asupra proiectului de lege privind modificarea condițiilor de pensionare, al măsurilor bugetare recente și al demersurilor inițiate de organizația noastră pentru reluarea lucrărilor grupului de lucru privind Statutul grefierilor. Totodată, Adunarea a reiterat necesitatea continuării dialogului social instituțional privind dimensionarea schemelor de personal, îmbunătățirea condițiilor de muncă și achitarea tranșelor salariale restante.

SNGJ Dicasterial își exprimă sprijinul deplin față de colegii din cadrul Tribunalului Ilfov și Judecătoriei Cornetu, a căror activitate se desfășoară în condiții improprii, solicitând autorităților competente adoptarea de urgență a măsurilor necesare relocării celor două instanțe într-un sediu corespunzător.

📎 Vezi Hotărârea integrală a AGE SNGJ Dicasterial din 22.10.2025 (PDF)

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

MENIU