Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicastrial condamnă atacurile suburbane la adresa procurorilor și cere respect pentru independența justiției. Ne exprimăm consternarea și revolta publică față de derapajele verbale de o gravitate fără precedent înregistrate recent în spațiul public din partea unui reprezentant al puterii legislative, la adresa procurorilor DIICOT și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Folosirea unor injurii suburbane și a unui limbaj violent de către un parlamentar al României nu reprezintă doar o lipsă crasă de civilizație, ci constituie un atac direct și inadmisibil la adresa independenței justiției și a demnității întregului corp profesional.
Justiția nu poate fi transformată în ring de execuție publică și nici în temă de campanie electorală prin tehnici de intimidare și vulgaritate.
Grefierii și întregul personal de specialitate judiciară reprezintă pilonul logistic și operațional fără de care actul de justiție nu poate exista. Din această poziție, organizația noastră sindicală afirmă cu fermitate solidaritatea deplină cu colegii procurori și judecători. Atunci când instituțiile fundamentale ale statului de drept sunt atacate cu o asemenea violență de limbaj, este de datoria noastră, ca profesioniști ai dreptului, să strângem rândurile și să dăm un semnal public de unitate.
Sistemul judiciar trebuie să rămână o putere independentă, imună la presiuni politice sau jigniri venite de la tribuna parlamentară. Solicităm tuturor actorilor politici decență, responsabilitate și respectarea strictă a separației puterilor în stat.
Apararea reputației profesionale și a independenței justiției este o linie roșie pe care nimeni nu o poate trece fără o reacție fermă din partea întregului sistem judiciar.
Conducerea Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial
