Vreau card de membru!

Blocaj în Justiție după pandemie

Amenzile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor impuse în perioada pandemiei vor ”contribui” la creșterea numărului de plângeri contravenționale, iar la stocul instanțelor judecătorești se va adăuga numărul mare de dosare înregistrate, repartizate și fără prim termen acordat, care potrivit decretului prezidențial se suspendă de plin drept și vor fi repuse pe rol în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență.

Toate acestea vor conduce negreșit la blocarea sistemului judiciar din România, fără precendent, urmând a se crea un dezechilibru vădit între volumul excesiv de activitate și resursele umane din sistem. 

Mai mult, potrivit surselor oficiale, până la data de 01.04.2020, prin structurile abilitate, ale M.A.I., au fost întocmite 260 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Prectic, au fost sancționate mai multe persoane decât au fost testate.

Spre exemplu, la data de 30.03.2020, polițiștii au dat amenzi in valoare de 16.048.902 lei.

Peste 80% din aceste sancțiuni se vor transforma în dosare pe rolul instanțelor alături de stocul imens deja existent; subdimensionarea schemelor de personal (reclamată de mulți ani de către organizația noastră sindicală) va fi factorul decisiv care va conduce la blocajul instanțelor de judecată. Inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii a întocmit o situație privind necesarul de personal auxiliar de specialitate la nivelul instanțelor de judecată. (Vezi adresa CSM necesar personal).

De la începutul acestei crize epidemiologice, personalul din sistemul judiciar a fost si va fi prezent la serviciu. Aceștia au desfășurat toate activitățile specifice funcțiilor, de la înregistrarea plângerilor/cererilor/petițiilor, alocarea numărului unic de dosar, în Sistemul informatic ECRIS și colectarea tuturor datelor statistice, asigurarea accesului la dosarul electronic, participarea la audieri/ședințe de judecată, chiar și deservirea compartimentelor care au program de lucru cu publicul, etc.

Din spațiul mediatic aflăm că se pregătește un proiect de act normativ care să reglementeze ceea ce deja se întâmplă în instanțe: judecarea exclusiv a cauzelor excepționale. Ceea ce nu știu însă factorii decidenți este că activitatea de judecată nu înseamnă doar ședința propriu-zisă, cu public, în care se judecă efectiv dosarele și că mare parte din activități s-au mutat în compartimentele auxiliare ale instanței, întrucât justițiabilii depun cererile prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare sau poștă, astfel că, în spatele ușilor închise se lucrează aproape în același ritm ca și înainte de pandemie.

Mai mult, tot mediatic – că dialogul social lipsea înainte de pandemie, iar acum l-au eliminat total în timpul stării de urgență – aflăm că premierul ia în calcul șomajul tehnic în sistemul bugetar, fără a nominaliza și Justiția ca fiind exceptată. Dacă cele reclamate până acum, precum și cele de mai sus nu sunt argumente suficiente pentru guvernanți să analizeze riguros sectoarele de activitate în care vor trimite personalul în șomaj tehnic, ATENȚIONĂM că trimiterea personalului din justiție câte 15 zile în șomaj tehnic nu va fi decât un alt factor care va greva activitatea și va conduce la blocarea instanțelor după pandemie.

Asadar, în cazul nostru, telemunca sau munca la domiciliu nu este posibilă întrucât  actul de justiție și solemnitatea ședinței de judecată nu se pot înfăptui și asigura din living, iar activitățile specifice funcțiilor din sistem implică prezența personalului în instanțe și parchete; alternativa șomajului tehnic în Justiție trebuie exclusă din start, întrucât activitatea judiciară nu poate fi desfășurată cu efective reduse de personal, sistemul fiind deja subfinanțat și subdimensionat din punctul de vedere al resursei umane.

Adresăm mulțumiri si considerație tuturor salariaților și voluntarilor care fac tot posibilul să spunem ca #totulvafibine!

*IDentitate profesională!

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial