Vreau card de membru!

O nouă premieră la Curtea de Apel Galați

În anul 2019, președintele Curții de Apel Galați, domnul judecător dr. Cosmin Răzvan Mihăilă, semna, în premieră, primul contract colectiv de muncă din cadrul Autorității Judecătorești la nivel de unitate – curte de apel, pentru personalul auxiliar de specialitate, conex și contractual din cadrul acestei curți de apel și al instanțelor aflate în aria teritorială de circumscripție.

Astăzi, 16 iunie 2022, la nivelul Curții de Apel Galați am înregistrat, din nou, o premieră, S.N.G.J. Dicasterial semnând un nou contract colectiv de muncă pentru personalul curții și al instanțelor din circumscripție, care unifică prevederile din toate contractele colective de muncă încheiate cu ceilalți angajatori din justiție.

Prin atitudinea echilibrată și exercitarea unui management bazat pe comunicare, colaborare și respect față de proprii salariați, președintele Curții de Apel Galați se preocupă în mod constant de activitatea instanțelor din circumscripția curții și are ca principal obiectiv îmbunătățirea considerabilă a condițiilor de muncă ale personalului, precum și identificarea unor mijloace de digitalizare și degrevare a activității instanțelor din raza curții.

Semnarea acestui contract colectiv de muncă a dovedit, încă o dată, că președintele CA Galați este un candidat de care are nevoie viitorul Consiliu Superior al Magistraturii, dacă ne dorim o justiție modernă și deschisă către cetățean, iar Consiliul să reprezinte, cu adevărat, Garantul independenței justiției.

*IDentitate profesională!

 Echipa SNGJ Dicasterial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *