Vreau card de membru!

Sindicatul Național al Grefei Judiciare – prezent în Consiliul Național Tripartit pentru apărarea drepturilor grefierilor

Începând cu ora 10.00 are loc ședința Consiliului Național Tripartit, în cadrul căreia Blocul Național Sindical formulează un punct de vedere oficial privind proiectul legislativ ce vizează modificarea pensiilor de serviciu.

În delegația BNS participă și președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare, Cătălin Trăistaru, reafirmând angajamentul organizației noastre de a apăra interesele grefierilor pe toate fronturile sindicale disponibile.

Documentul ce a fost înaintat Consiliului evidențiază consecințele grave ale proiectului asupra personalului auxiliar de specialitate din justiție, subliniind riscul diminuării pensiilor, al discriminării față de magistrați și al încălcării principiului egalității de tratament în cadrul aceleiași familii ocupaționale „Justiție”. Totodată, BNS a propus amendamente concrete, printre care:

1. Posibilitatea pensionării anticipate cu reducerea vârstei standard de pensionare cu până la 5 ani, cu penalizare de doar 1% pe an.
2. Menținerea cuantumului actual al pensiei de serviciu (80% din baza de calcul, plafon de 100% net).
3. Eliminarea tratamentului discriminatoriu prin alinierea regimului grefierilor la cel aplicabil magistraților.
4. Asigurarea actualizării anuale a pensiilor, inclusiv pentru cei care se pensionează după 1 octombrie 2025.

Participarea reprezentantului SNGJ Dicasterial în delegația BNS confirmă faptul că lupta sindicală pentru drepturile grefierilor se poartă ferm și coerent, în toate forurile instituționale. Este o dovadă că vocea grefierilor este prezentă și puternică în dialogul social, iar interesele profesiei noastre sunt apărate la cel mai înalt nivel.

 

*IDentitate profesională!

Echipa SNGJ Dicasterial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

MENIU