Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a transmis, în mod oficial, două adrese către Ministerul Justiției și către Consiliul Superior al Magistraturii, ca reacție la propunerile avansate de CSM privind degrevarea activității judecătorilor prin transferul unor atribuții către grefieri și asistenții judecătorului.
Am decis să publicăm integral aceste adrese, întrucât ele nu reprezintă simple luări de poziție formale, ci un semnal de alarmă fundamentat pe realitatea zilnică din instanțe și pe experiența directă a grefierilor.
De unde pleacă problema
Propunerile CSM pornesc de la o constatare corectă – supraîncărcarea judecătorilor – dar avansează o soluție greșită: transferul suplimentar de atribuții către o categorie profesională deja sufocată de muncă.
În fapt, sistemul judiciar funcționează astăzi într-un echilibru precar, susținut în mod covârșitor de Grefă. Milionae de dosare sunt gestionate anual cu implicarea directă a grefierilor, iar activitatea administrativă și procedurală care face posibil actul de justiție este realizată, în proporție majoritară, de personalul auxiliar. Această realitate nu mai poate fi ignorată sau tratată ca o resursă „elastică”.
Un transfer care a avut deja loc
Un aspect esențial subliniat de SNGJ Dicasterial în ambele adrese este acela că transferul de atribuții nu este o noutate. Prin modificările succesive aduse Codurilor de procedură civilă și penală, grefierii au preluat deja atribuții administrative care aparțineau anterior judecătorilor.
Acest proces s-a desfășurat însă fără o corelare cu schema de personal, fără redefinirea atribuțiilor și fără o recunoaștere corespunzătoare a responsabilităților asumate. În aceste condiții, ideea unui nou val de transferuri apare nu ca o reformă, ci ca o amplificare a unei probleme structurale.
Zona gri a activității nereglementate
În mod deschis, SNGJ Dicasterial a adus în discuție o realitate cunoscută în interiorul sistemului, dar rar recunoscută public: implicarea grefierilor în activități de redactare și motivare a hotărârilor judecătorești, într-o zonă nereglementată, tolerată tacit, dar lipsită de orice protecție juridică.
În loc ca această situație să fie clarificată și reglementată, propunerile CSM riscă să o instituționalizeze indirect, prin adăugarea de noi sarcini pe aceleași scheme de personal.
De ce asistentul judecătorului nu este soluția
SNGJ Dicasterial a arătat că funcția de asistent al judecătorului, în forma actuală, nu poate reprezenta un răspuns real la problema volumului de muncă. Numărul extrem de redus de posturi, modul de recrutare și lipsa unei cariere profesionale coerente fac ca această funcție să aibă un impact limitat, insuficient pentru a produce o degrevare reală a instanțelor.
Alternativa ignorată: grefierul judiciar
În contrast, funcția de grefier judiciar, consacrată prin Legea nr. 11/2024, este prezentată de SNGJ Dicasterial ca singura soluție coerentă și sustenabilă. Aceasta permite o redistribuire clară a atribuțiilor, cu responsabilitate profesională asumată și fără a împinge Grefa existentă dincolo de limitele sale.
În acest sens, SNGJ Dicasterial a salutat deschiderea Ministerului Justiției pentru reluarea discuțiilor privind un nou statut al profesiei de grefier, apreciind că această abordare arată o viziune de ansamblu asupra funcționării sistemului judiciar, spre deosebire de soluțiile punctuale propuse de CSM.
Prin adresele transmise, SNGJ Dicasterial a cerut explicit:
- să nu fie promovate modificări care vizează atribuțiile grefierilor fără consultarea reală a organizațiilor sindicale;
- să fie recunoscute limitele obiective ale Grefei în forma actuală;
- să fie susținute soluții legislative structurale, nu transferuri formale de responsabilități.
Totodată, SNGJ Dcasterial a anunțat convocarea Adunării Generale din 28 februarie 2026, în care vor fi stabilite direcțiile de acțiune sindicală pentru perioada următoare, inclusiv posibile forme de reacție, în cazul în care aceste propuneri vor fi asumate fără dialog social autentic.
Publicarea celor două adrese reprezintă, așadar, un act de transparență și de asumare: grefierii nu refuză reforma, dar refuză să fie transformați, încă o dată, în soluția de avarie a unui sistem care are nevoie de schimbări reale, nu de redistribuiri formale de sarcini.
*IDentitate profesională!
Echipa SNGJ Dicasterial
