Vreau card de membru!

Grefierii sunt hotărâți și vor să oprească activitatea pentru a-și manifesta public nemulțumirea față de modul în care sunt tratați de factorii de decizie, iar de această dată pe perioadă…

În timp ce unii încearcă redefinirea familiei prin intermediul referendumului, alții se luptă să le fie stabilită filiația, pentru că, grefierii nu au nici mamă, nici tată și nimeni nu…

După ce am primit zeci de mesaje din partea colegilor din cadrul TMB care ne-au sesizat despre o serie de drepturi ce le sunt încălcate, în aceeași manieră în care…

În ultimii doi ani grefierii au fost mai vocali ca niciodată și asta pentru că au reușit să se organizeze și să atragă atenția asupra faptului că trebuie stopată încălcarea…

România în an centenar! București, 27 septembrie 2018, Adunarea generală a Uniunii Europene a Grefierilor (E.U.R.). Asociația Grefierilor din România, este o asociație profesională a personalului auxiliar de specialitate din…

În ultimii doi ani s-a vorbit destul de des despre problemele grefierilor, o categorie socio-profesională liniștită, puțin cunoscută opiniei publice și care nu a creat mari probleme guvernanților tocmai din…

Potrivit Legii nr. 62 din 10 mai 2011, republicată, privind dialogul social: Art. 3 alin. (2) „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din…

Cu toții se întreabă de ce este bine să fii membru de sindicat? Să contribui lunar, chiar și cu 10 lei, la o organizație sindicală? Care sunt câștigurile și avantajele…

SNGJ Dicasterial continuă demersurile pentru obținerea reprezentativității la nivelul tuturor angajatorilor din cadrul Autorității judecătorești, iar acum a venit și rândul Curții de Apel Cluj, o reprezentativitate care s-a lăsat…

Reacția colegilor din Filiala Iași a SNGJ Dicasterial la un articol din presa locală cu privire la conflictul iscat cu conducerea Curții de Apel Iași pentru refuzul negocierii efective a…

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare informează publicul despre refuzul Curţii de Apel Iaşi de a începe negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, obligaţie care este prevăzută expres…

Sesizam, nu demult, imixtiunea Consiliului Superior al Magistraturii în gestionarea carierei personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul…

Cu toate că mandatul actulului ministru al Justiției, Ana Birchall, este sub semnul întrebării, mai ales după decizia Curții Constituționale, instituția – Ministerul Justiției și personalul din aparatul propriu își…

În ultimele săptămâni am asistat la schimburi tăioase de replici și tensiuni între președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea și actualul ministru al Justiției, Ana Birchall și chiar am…