În urma comunicatului de presă nr. 12-BIRP-12.02.2026 emis de Tribunalul Vâlcea , prin care sunt contestate afirmațiile cuprinse în articolul publicat de organizația noastră sindicală, formulăm următorul drept la replică:
Încă de la începutul articolului nostru s-a precizat explicit că discuția la care se face referire s-a purtat în prezența mai multor judecători. Totodată, am arătat că intervenția directă, solicitarea de explicații și escaladarea dialogului au aparținut judecătorului Bogdan Mateescu, deși acesta nu deține o funcție de conducere și nu are atribuții directe în coordonarea activității doamnei grefier, astfel încât să îi solicite explicații în maniera în care aceasta a avut loc.
Din chiar comunicatul instanței rezultă că la discuție au fost prezente persoane cu funcții de conducere. În aceste condiții, se ridică în mod legitim întrebarea de ce nu a existat o intervenție de temperare a situației în momentul în care tonul discuției a devenit ridicat, iar comportamentul a depășit limitele unui dialog instituțional, ajungându-se la tentativa de a o conduce afară din birou, împotriva voinței sale, pe doamna grefier. Asistența pasivă la o astfel de escaladare este un aspect care ridică serioase semne de întrebare privind climatul profesional.
Atragem atenția și asupra modului în care doamna grefier a fost „convocată” ad-hoc, pentru a oferi explicații referitoare la presupuse afirmații făcute în afara programului de lucru și în afara instanței, într-un spațiu privat. Informațiile invocate provin din relatări indirecte și dintr-o fotografie realizată de o terță persoană, transmisă ulterior unui judecător pe telefonul personal.
O asemenea situație ridică probleme serioase sub două aspecte esențiale:
- posibila încălcare a dreptului la viață privată;
- lipsa garanțiilor minime procedurale (convocare oficială, indicarea concretă a acuzațiilor, existența unei sesizări scrise).
Ne-am fi dorit ca, dacă s-a apreciat existența unei conduite necorespunzătoare, să existe o sesizare formală și o procedură derulată exclusiv în cadrul legal aplicabil cercetării disciplinare. În lipsa acestuia, întâlnirea a avut aparența unei confruntări informale, bazate pe informații transmise telefonic și pe percepții subiective, fără existența unei probe obiective care să confirme afirmațiile imputate.
Precizăm în mod clar că există o înregistrare audio a întâlnirii. Dacă colega noastră va decide să o facă publică sau să o pună la dispoziția persoanelor interesate, aspectele contestate s-ar putea clarifica integral, fără a mai lăsa loc unor interpretări sau afirmații categorice care nu corespund realității.
În ceea ce privește referirea la presupuse acuzații anterioare, reamintim că au existat cercetări disciplinare finalizate prin sancțiuni care au fost ulterior contestate, iar instanțele de judecată au constatat nerespectarea dispozițiilor legale privind evaluarea, cercetarea și sancționarea. Hotărârile judecătorești pronunțate reprezintă singurul reper obiectiv în analiza acelor situații.
Nu putem ignora formularea din finalul comunicatului, potrivit căreia vor fi inițiate proceduri legale față de comportamentul considerat inadecvat. Deși exprimarea este formală, tonul general poate fi perceput ca un avertisment voalat adresat implicit tuturor grefierilor care aleg să își exercite dreptul la apărare, la explicații și la contestarea unor măsuri pe care le apreciază ca fiind nelegale.
Respectarea „rigorilor profesiei” trebuie să fie reciprocă și aplicată în mod egal tuturor participanților la actul de justiție, inclusiv sub aspectul comportamentului în relația cu colegii, indiferent de funcția pe care o ocupă fiecare.
Organizația noastră sindicală își menține poziția exprimată anterior și reafirmă că demersurile sale au ca unic scop apărarea drepturilor, demnității profesionale și a unui climat de respect în sistemul judiciar, în limitele legii și cu respectarea adevărului factual.
Transparența și clarificarea completă a situației sunt în interesul tuturor.
*IDentitate profesională!
Echipa SNGJ Dicasterial
